CUM SE INTRETINE O CONVERSATIE
CUM SE INTRETINE SI CIND SE TERMINA O CONVERSATIE
Despre ce vorbim in societate? In Europa nu vei trece drept un om cultivat daca te vei limita la discutia despre vreme. In schimb, englezilor le-a intrat in singe acest subiect pe care-l abordeaza ori de cite ori se intilnesc.
Conversatia despre vreme are, sa recunoastem, anumite avantaje. Este extrem de usor de intretinut, e agreabila si nu risca sa ofenseze pe nimeni. O multime de alte subiecte pot capta interesul a doi sau mai multi invitati, uneori a intregii asistente: arta, literatura, sportul - cu predilectie fotbalul, situatia politica interna sau internationala si repercursiunile sale asupra destinelor individuale; ultima carte aparuta sau ultimul model de masina, calatoriile si proiectele de vacanta.
Cum se intretine o conversatie? Vom avea grija sa nu-l plictisim pe interlocutorul nostru cu o tema de care este strain. Daca nu a citit cartea despre care am inceput sa vorbim, nu vom insista la infinit povestindu-i subiectul. Ne vom rezuma la a face citeva observatii pertinente recomandindu-i-o cu caldura sau cu raceala, de la caz la caz.
Este foarte neplacut sa te lansezi de asemenea, in comentarea ultimului film vazut pe ecrane, daca n-ai retinut decit actiunea. Te vei descurca foarte greu cu formule de genul ,,El o iubeste pe ea, dar ea l-a parasit" sau ,,frumos film ! M-a impresionat pina la lacrimi!". Este important sa te interesezi si sa retii numele actorilor si al regizorului. Vei face o impresie excelenta si toata lumea va avea de cistigat.
De obicei, in orice societate se ajunge si la anecdote. Sa fim atenti pentru ca exista riscul de a povesti aceeasi anecdota acelorasi persoane. O anecdota amuzanta poate sa relaxeze conversatia, cu conditia sa stii cind si cum s-o spui. Mai mult! Pentru a fi savurata de cei prezenti, anecdota trebuie sa fie spusa cu mult talent si fara ... a uita poanta. Unii au un talent deosebit de a plasa cind trebuie fraze de genul: ,,Acesta imi suna ca istoria lui Oscar Wilde care invitat la un banchet .." sau ,,I s-a intimplat ceva asemanator lui Mark Twain cind ... ,,Este suficient ca anecdotele sa se tina lant antrenindu-i pe toti intr-o adevarata competitie pe aceeasi tema. Si deodata vorbeste toata lumea, rumoarea este generala, iar conversatia risca sa moara. Este momentul in care societatea se imparte in grupuri. Unii domni sunt dispusi sa asculte anecdotele picante, de nepovestit in fata doamnelor, dar un om bine crescut se va abtine sa spuna anecdote decoltate. Oricit de mult si-ar cere scuze, oricit de mult haz ar avea, persoana care le spune se compromite. Ni s-ar putea reprosa ca unora ,,le sta bine ", ca sunt ,,irezistibili" . Cu riscul de a parea rigizi, nu suntem de acord cu vorbele tari intr-o societate aleasa.
Pentru buna reusita a petrecerii, conversatia trebuie sa ramina antrenanta iar o gazda trebuie sa stie cum sa o faca sa intervina in dialogul dintre doi interlocutori daca este nevoie, si uneori sa concilieze punctele de vedere divergente.
Un om care stie sa primeasca invitati nu va da niciodata nimanui impresia ca l-a invitat pentru a ului cu propria lui cultura. Pentru toate receptiile, Brillant Savarin a formulat o regula demna de a fi retinuta: ,,sa invite pe cineva inseamna sa-i asiguri o stare placuta pentru tot timpul cit va ramine sub acoperisul tau".
Se spune ca trebuie sa parasesti o petrecere in momentul in care a ajuns in culmea stralucirii. Este cel mai bun mod de a pastra despre ea o amintire placuta. Constatarea e valabila si cind este vorba despre conversatie. Nu exista subiect pe care sa-l poti epuiza si tocmai in aceasta consta farmecul lui.Problema incheierii unei conversatii - ceea ce echivaleaza cu terminarea petrecerii - este foarte importanta. Ea depinde de musafiri, nu de gazda. Dar din dorinta de a participa in sfirsit si ea la discutii, aceasta poate comite mai multe greseli. Prima greseala: dupa ce a servit toate felurile de mincare si toate bauturile, gazda ar vrea sa se bucure de invitatii sai pentru a sta de vorba linistita si trece la ,,o curatenie generala", stringe tot, spala toate vasele, scututra fata de masa etc - cu o ostentatie de care nici macar nu e constienta. In mod firesc, musafirii simt in acest moment un semnal de plecare. Acum tot gazda comite a doua greseala: incearca cu orice pret sa-i retina. Se simte jignita, implora, ascunde posete, fulare. Chiar daca dorinta de a pleca a invitatilor nu era ferma, acum va deveni pur
si simplu din dorinta omului ce se revolta fata de orice constringere. Deci cum trebuie procedat? Daca suntem gazde se e o masa festiva, cu invitati importanti, ne vom misca foarte rar si incet, dar eficient. Putem stringe tot ce este in plus, putem schimba scrumierele, dar nu cind vrem noi, ci cind se iveste un moment prielnic si nu in mijlocul unei conversatii pasionante. Sa nu ne dorim in acel moment ca totul sa fie ,,pahar". O casa deranjata in timpul unei petreceri arata foarte bine. Mai avem la indemina si cealalta solutie, pe care am mai amintit-o: sa lasam musafirii sa participe la pregatirea mesei pentru desert si cafea. Daca gazda da tonul cu naturalete nimeni nu se va simti jignit si vom observa ca sa fii gazda nu este o corvoada, ci o placere. Bineinteles ca nu e vorba de o reuniune pretentioasa. In acest caz trebuie sa apelam la un ajutor din afara. Putem de pilda sa chemam femeia care ne ajuta la curatenie pentru a spala vasele si a ne fi de folos la bucatarie.
Nu este exagerat sa angajam doi chelneri calificati care vor face indatoririle gazdei sa fie foarte usoare. In ambele cazuri musafirii vor da acestor persoane mici sume de bani (dar nu prea mici).
Celelalte greseli care pot strica o reuniune reusita sunt comise de invitati. A-ti anunta dorinta de a pleca cu voce tare si tinind mortis sa-ti iei ramas bun de la toata lumea, cind vezi ca toti se simt foarte bine, este de neiertat. Sa te retragi discret, sa pleci neobservat, transmitind toate cele bune tutror prin amfitrion este formula ideala. La fel de neplacut este sa insisti cu tot dinadinsul sa se prelungeasca petrecerea, chiar daca simti ca toti ar dori sa fie acasa in pat, sa se odihneasca in sfirsit. S-ar putea sa ai succes, sa se ramina peste limita, dar amintirea acelei nopti pierdute va provoca multa vreme cosmaruri tuturor, inclusiv gazdei.
www.bunelemaniere.go.ro






